Expozitie Personala Ramona Maria Ciuca "Outside the Box"

Imagini

Informații

Data: 26 Septembrie - 2 Octombrie 2020
Telefon Informații: 0740 607 860

Descriere

Art-Hoc în colaborare cu galeria Cluj Art aduc în fața publicului timișorean expoziția Outside the Box, a artistei bucureștene Ramona Maria Ciucă.
Vernisajul va avea loc sâmbătă 26 septembrie 2020 de la ora 18:00 la sediul Art-Hoc din Piața Unirii nr 6, et 1 din Timișoara. Outside the Box este o expoziție cu iz non-conformist, pentru prima dată la Timișoara, după debutul de la Cluj-Napoca. Expoziția poate fi vizitată în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2020, intrarea fiind liberă.
De ceva vreme încoace auzim sau vedem din ce în ce mai des îndemnul „Ieși din zona de confort” sau „Gândește în afara cutiei”, că riscăm să devină un clișeu. Și oamenii care ies din zona de confort sunt puțini. Ramona Maria Ciucă este un exemplu în acest sens, deoarece lucrările sale sunt ieșite din contur, impresionând atât prin diversele tehnici utilizate, cât și prin temele abordate în fiecare lucrare. De la mitul lui Narcis povestit prin îmbinarea culorilor pe pânză, la un altfel de portret a lui Vlad Țepeș, la nuduri îndrăznețe până la portretul societății actuale asociat unui chip colorat cu perspective diferite. Fiecare lucrare are o poveste în spate, care poate fi descoperită la vernisajul din 26 septembrie, iubitorii de artă și de frumos putând afla direct de la artistă firul narativ pe care s-a bazat în momentul procesului creativ.
Ramona pictează cu sufletul, fiind încă o dovadă că lucruri deosebite se pot face și fără o diplomă în domeniu, atât timp cât îți asculți vocea interioară și te lași ghidat de imaginație și creativitate. Trăim într-o lume în care există o multitudine de „cutii” șablonizate ale societății, însă ea a riscat, a pășit în afara „cutiei” și s-a descoperit prin pictură, deși, inițial, viața a dus-o pe un drum mai rigid, al științelor exacte.
„Când pictez mă simt liberă și sunt una cu ceea ce fac. În acele momente unice simt cum emoțiile și trăirile mele cele mai intense încep să traseze contururi pe pânză, ignorând orice urmă de rațiune, dând frâu liber sentimentelor care îmi colorează sufletul, ignorând „perfecțiunea” și șabloanele care ne omoară imaginația și spiritul creator”, spune Ramona Maria Ciucă. O expoziție care nu trebuie ratată, deoarece prin arta Ramonei putem învăța fiecare să ne permitem să îndrăznim și să ieșim „Outside the box”.
Art-Hoc este un spațiu de proiecte artistice aflat în centrul Timișoarei, în care se întâlnesc artiști și iubitori de artă. În 31 octombrie 2019 și-a deschis porțile pentru public. Este o alternativă perfectă pentru cei care doresc un loc central în care să creeze sau să expună. Un hub sau un spațiu de proiecte artistice în care desfășurăm activități culturale precum proiecte expoziționale, lansări de carte, performance, workshopuri și facem colaborări pentru a crea punți culturale între orașe, de a migra arta și de a susține și promova și tinerele talente.
Va asteptam...cu masca de protectie si posibilitatea de vizita prin programare la telefon 0740607860

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?